Votez Băsescu! 2

Motivul numărul 2!

Votez Băsescu!

M-am tot chinuit să argumentez de ce votez cu Băsescu pe 6 decembrie. Uite de-asta!

E ora 3:24, pe 22 noiembrie...

și ar trebui să mă trezesc dimineață și să mă duc să votez.. Dar cu cine? Din păcate, tot răul cel mai mic dintre rele pare singura soluție.. Mai rău e că nu știu care e răul cel mai mic..
Am făcut un mic tur pe net și Antonescu pare să fii câștigat destul de mult sprijin în ultima vreme, multora le-a făcut o impresie favorabilă și mulți spun că-l vor vota. Însă mie nu-mi place ceva la el. Nu știu exact ce. Îmi pare că se preface. Și, mai rău, că adevărata lui față se întrevede mereu prin jocul de scenă nu prea reușit. Poate e totuși numai o prejudecată, pentru că este tulcean ca mine și pentru că impresia mea e că Tulcea nu-l prea place.. Oricum, senzația de disconfort pe care mi-o provoacă discursul lui mă împiedică să îl votez.
Geoană nici nu intră în discuție. Din păcate pentru el, reprezintă un partid care mie nu-mi inspiră decât dezgust și furie. Și are un discurs războinic prefăcut, pus pe vorba mari, dar gol de conținut. O pălăvrăgeală inutilă și fără rost, cu atacuri aiuristice și enervări prefăcute..
Orice alt candidat, din „liga secundă”, nu cred că are vreo șansă reală. Rectific, sigur nu are nici o șansă reală. Deci, nu voi irosi votul pe ei.
Ar mai fi Băsescu. Un om pe care l-am mai votat o dată acum 5 ani. Și care am crezut cu tărie că poate schimba ceva. Nu pot să zic că a reușit sau nu, dar pot să zic că au existat o serie de evenimente care mi-au tăiat o porție zdravănă din simpatie. Cred că un Băsescu fără Nuți, EBA și diversele scandaluri apărute de-a lungul timpului ar fi fost astăzi favoritul meu absolut. Dar așa, rămâne să decid dacă am încredere că Băsescu își va da seama de greșelile pe care le-a făcut și se va corecta sau dacă prefer să votez în alb, păstrându-mi opțiunea pentru un președinte care poate și merită să fie ales.
Astfel că la 3 dimineața, în ajunul alegerilor, un pic mai treaz decât ar trebui, mă-ntreb: Eu... eu cu cine votez?

Nu trage, domn Semaca! Sunt eu, Lăscărică!

E noapte, târziu, și am descoperit o știre care mă întristează enorm. Mă rog ca Dumnezeu să-i fie sprijin minunatului actor Gheorghe Dinică și să-l ajute să învingă boala..

Gânduri aleatorii

Am văzut ieri la metrou un ghemotoc de cățel care m-a făcut să zâmbesc instantaneu. Și am observat că era un fel de reacție generală. Toată lumea se uita la cățel și își evidenția dantura.
E adevărat că „jucăria” nu avea stare și că alerga de colo-colo atât cât îl lăsa zgarda (care oricum era haioasă, pentru că era prea mare pentru el) și că își trăgea stăpânul de blugi și din când în când făcea câte o pauză din zbenguială ca să se mai scarpine după ureche... dar, totuși, ce conexiuni s-or fi făcând în capul unuia care vede un cățel și zâmbește aproape involuntar?

Sport adevărat, nu mingicăreală cu nași și mitici..

Am citit aici un mic articolaș interesant. Poate ar trebui să vedem mai des astfel de știri sportive și niciodată porcării despre așa-zișii fotbaliști și șefi de cluburi și alți idioți de teapa lor. Mi-e scârbă de ce prezintă televiziunile zilele astea pe post de știri sportive.

4 zile în Făgăraș (partea I)

După luni și luni de așteptare, după vise și nerăbdare infinită, vineri la ora 9:42 sunt în trenul de Ucea, prima oprire după Făgăraș, cu noul meu rucsac și gașca mea de munțomani (tata și Diana, Adinuța urmând a ni se alătura sâmbătă). După o noapte dormită printre picături, de nerăbdare și ca să pun la punct ultimele treburi pentru a putea pleca, ascult cu inima crescând de bucurie troncănitul șinelor de tren și, cu capul scos pe geamul vagonului, privesc mereu în zare așteptând să zăresc profilul atât de drag al Carpaților.. Și, nu după mult timp, iată și priveliștea atât de așteptată.. Un zid de stâncă ce străjuiește Ardealul de-o parte și Muntenia de cealaltă și un drum șerpuit ce, încet-încet, trece peste metereze și coboară de partea cealaltă în frumoasa țară a Făgărașului.. 30 de secunde de popas pe peronul micului și liniștitului Făgăraș, încă 20 de minute de șerpuială în goana trenului și suntem gata de urcuș. Cu rucsacii burdușiți, cu veselie în glasuri și nerăbdare în gesturi și priviri pornim asaltul Văii Viștei Mari.. Drumul forestier ce ne este călăuză urcă domol, înfundându-se din ce în ce mai mult în pădure, lăsându-se cucerit de copacii și iarba de pe margini. Încet, încet drumul se pierde în pădure și se transformă într-o cărăruie șerpuită și îngustă, ce prinde curaj și atacă povârnișul hotărâtă să termine urcușul în cât mai puțini pași.. Trecem râul când pe-o parte, când pe alta, ne mai odihnim, mai povestim, mai râdem, facem poze.. Și tot „citim” harta, căutând sfârșitul pădurii, așteptând cu nerăbdare să ajungem la locul de popas.. Într-un final, când ziua tocmai se-ngâna cu noaptea, „evadăm” și noi din pădure și-l găsim pe Costi deja campat. Punem repede cortul și noi, mâncăm ceva, povestim puțin și ne culcăm.. Ne-așteaptă o zi mare..